PRIMARIA COMUNEI METES

Ampoita

Satul Ampoita este cel mai vechi de pe teritoriul comunei Metes, fiind mentionat documentar prima data in 1293 (dupa Dictionarul istoric al localitatilor din Transilvania - C. Suciu, 1927).
Satul Ampoita s-a dezvoltat initial intr-un bazinet de pe cursul raului Ampoita, la cca. 3 km de varsarea acestuia in Ampoi. In decursul ultimilor 50 de ani localitatea s-a alungit inspre gura raului, spre soseaua nationala (DN 74) si calea ferata, aparand astfel catunul Gura Ampoitei. Matematic este situata la intersectia paralelei de 46007’ lat.N cu meridianul de 23027’ long.E.
Satul Ampoita are un intravilan cu o suprafata de 122 ha, ce se intinde de-a lungul vaii Ampoitei, de la varsarea acesteia in Ampoi pe o lungime de cca. 8 km.
Intravilanul este construit dintr-un singur trup si se intinde pe ambele maluri ale Ampoitei. In intravilan sunt cuprinse majoritatea celor 241 de gospodarii ale localitatii precum si obiectivele social - culturale (scoala, caminul cultural, biserica ortodoxa).
In extravilan au ramas un numar de cca. 25 de gospodarii, risipite pe versantii sudici ai dealurilor Holmului si Nandri si un numar de 6 gospodarii din zona Gura Ampoitei (din care 3 tin de satul Padurea).
Valea Ampoitei este unul dintre afluentii cei mai importanti ai Ampoiului si-si trage izvoarele din partea vestica a Masivului Ciumerna. Mentionam ca profilul longitudinal are o inclinare extrem de neuniforma de la un sector la altul. Astfel, se inscriu in cadrul talvegului doua mari rupturi de panta, la care se adauga alta mai putin pronuntata. Prima ruptura de panta apare in zona de obarsie, unde pe o distanta de 2,5 km are o denivelare de peste 400 m. Urmeaza un sector relativ domol, de circa 7-8 km, unde profilul longitudinal coboara 200 m. Acest sector al vaii este dezvoltat pe formatiunile cretacice din cadrul unui sinclinal, al carui ax este taiat aproape perpendicular de Ampoita. In aval de aceasta mica ruptura de panta, valea isi pierde caracterul transversal, devenind sublongitudinala. Acest lucru este extrem de bine reflectat de profilul longitudinal, care se domoleste considerabil. De altfel panta redusa se datoreaza si rolului de nivel de baza local jucat de olistolitul din Cheia Ampoitei. Odata cu aceasta cheie incepe cel mai mare repezis al talvegului, ce se desfasoara pe o distanta de 4 km, realizand o denivelare de 250 m. Aceasta ruptura de panta se poate explica prin actiunea conjugata a mai multor factori. In primul rand este vorba de calcarul tithonic in care Ampoita si-a taiat o cheie lunga de 1 km; in al doilea rand, valea reteaza in continuare o serie de roci dure, de natura conglomeratica, precum si ofiolite. Talvegul se domoleste din nou la iesirea Ampoitei in Depresiunea Ampoi-Ampoita, intalnind roci friabile.
Profilul transversal al vaii Ampoita este in general ingust, cu exceptia sectorului inferior, suprapus depresiunii. Infatisarea lui se schimba insa de la un sector la altul, atat in functie de factorul litologic, cat si de cel structural. Mai putem vorbi de o oarecare largire in cadrul bazinetului depresionar Lunca Ampoitei, unde valea este sublongitudinala si unde prezinta cea mai scazuta cadere a talvegului. Insasi denumirea este destul de sugestiva, data fiind prezenta unei lunci, acoperita de numeroase conuri de dejectie, depuse in special de afluentii din stanga. In schimb, lunca lipseste aproape complet pe distante mari, sau aproape cu totul local atat in cadrul cheii, cat si al defileului. In zona depresiunii, lunca se largeste treptat, fiind acoperita partial atat de conurile de dejectie ale afluentilor din stanga, cat si de materialul abundent provenit din procesele de alunecare. Traseele sunt slab dezvoltate in lungul acestor vai, pe mari distante lipsind. La varsarea in Ampoi, Ampoita depune un mic con de dejectie.
Categoria si importanta rezervatiei: complexa; reprezentata de cele trei blocuri mari de calcar, inalte de 44 m, 27 m si 15 m, cu vegetatie saxicola calcifila.
Situatia administrativa: comuna Metes, satul Ampoita, la 2 km de sat si la 8 km nord-est de resedinta comunala. In preajma rezervatiei, in lungul drumului se afla catunul Gura Ampoitei.
Pozitia geografica: la marginea de sud a Muntilor Trascaului, pe versantul stang al paraului Ampoita, afluent pe stanga al Ampoiului; altitudine maxima 393 m.
Foaia de harta si coordonatele: L-34-71-D-b-4; 1:10000; 46007’10’’lat.N, 23028’45’’long.E.
Cai de acces: pe DN Alba Iulia - Abrud pana la km 10, de unde se desface la dreapta drumul comunal spre satul Ampoita, pe care se mai inainteaza circa 1 km, precum si pe calea ferata Alba Iulia - Zlatna cu acces prin halta Gura Ampoitei.
Suprafata si limitele: 0,2 ha (1 ha dupa M. Bleahu si colab., 1976). Zona strict protejata se restrange la cele trei stanci calcaroase, pe care s-a instalat o vegetatie saxicola calcofila. Zona tampon are 4 ha si cuprinde pajistile dintre cele trei stanci in care este necesara ocrotirea asociatiilor vegetale specifice din preajma rezervatiei geologice si in care nu se admite amplasarea de constructii care sa afecteze peisajul.
Anul infiintarii si documentul de constituire: 1969; Decizia 175/1969 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular Judetean Alba.
Geologia. Sunt constituite din trei clippe calcaroase, o prezenta insolita in depozitele flisului din Muntii Metaliferi, respectiv in depozitele de conglomerate si gresii haotice ale formatiunii din Metes de varsta aptian superior albian. Ele s-au desprins dintr-o faleza calcaroasa si au alunecat pe taluzul continental, fiind insedimentate in formatiunile detritice cretacice de flis. Blocurile au fost numite si olistolite, fiind considerate marturii ale unor momente de sedimentare agitata premergatoare unor evenimente tectonice. Eroziunea selectiva ulterioara le-a detasat in relief.
Relieful. Rezervatia se inscrie in relieful de altitudine scazuta al prelungirilor sud-estice ale Muntilor Trascaului in depresiunea Ampoi - Ampoita. Cele trei stanci abrupte de calcar alb se detaseaza pregnant pe versantul stang inverzit, cu pante domoale, dezvoltat pe formatiuni de flis. Pozitia lor in versant, implantate intr-o masa de formatiuni mult mai moi, sugereaza caracterul lor alohton. Blocul cel mai mare are 200 m diametru si o inaltime de 44 m, cel de al doilea are 25 m iar cel mic are 15 m. Blocurile sunt diaclazate, fagasele de siroire inscriindu-se tocmai in aceste diacleze, unele din ele adanci pana la 0,5 m. Dezagregarea Pietrelor Ampoitei este un proces indelungat. Acoperirea crestetului blocurilor cu un strat de sol, de tip rendzinic, relativ bine innierbat, protejeaza aceste calcare (M. Bleahu, 1982).
Pestera Liliecilor se dezvolta in versantul drept al Cheii Ampoita avand cadere inversa decat talvegul actual al raului. Acest fapt ne face sa credem ca este vorba de un traseu subteran instalat pe o fractura locala in masivul calcaros, care a impus sensul drenajului. Pestera prezinta cateva ramificatii care dupa profilul lor sunt veritabile tuneluri de presiune.
Pestera se dezvolta de la est la vest intre cotele 605 si 575 m, prezentand asadar o denivelare de 30 m. Are un caracter vados si este saraca in concretiuni, in schimb se gasesc abundente cantitati de guano. Desi paralela cu raul, acesta n-a putut folosi vreodata cursul subteran al pesterii.

Categoria si importanta rezervatiei: complexa, reprezinta un peisaj geografic putin modificat de om, conservand in buna parte elementele mediului natural. Relieful accidentat datorat calcarelor compacte este in buna parte impadurit si se remarca printr-o atractivitate turistica aparte. Cele cateva pesteri constituie un obiect de cercetare pentru speologi, iar vegetatia contine unele elemente termofile si mici pajisti stepizate datorate curentilor de aer descendenti.
Pozitia geografica: rezervatia Cheile Ampoitei se situeaza pe cursul mijlociu al paraului Ampoita (afluent al Ampoiului pe partea stanga), intre localitatile Lunca Ampoitei si Ampoita, in cuprinsul Muntilor Trascaului. Ocupand versantii Vaii Ampoitei, se desfasoara intre altitudinile de 530 m pe talveg si 881 m in Varful Hanjul (la sud de parau).
Foaia de harta si coordonatele: L-34-71-D-b-1; 1:10000; 46008’20’’lat.N; 23023’50’’long.E.
Cai de acces: pe DN 74 Alba Iulia - Abrud - Brad, pana la Gura Ampoitei, de unde se merge pe un drum comunal ce urmeaza valea cu acelasi nume. De la Gura Ampoitei pana la intrarea in rezervatie sunt circa 9 km.
Suprafata si limitele: 41 ha. Limita de sud corespunde cu ruptura de panta de sub Varful Hanjului (881 m) si cu marginea padurii, avand o lungime de 300 m. Limita de est este marcata de talvegul valcelei de la est de acest varf (dominata de dreapta de la Coltul Caprei) pana la Valea Ampoitei; de aici urmeaza in continuare spre nord talvegul unei alte valcele pana sub Muchia Cetatea, la altitudinea de 770 m.
Anul infiintarii si documentul de constituire: 1995, Hotararea Consiliului Judetean Alba nr. 20.
Geologia. Cheile Ampoitei isi datoreaza existenta adancirii paraului intr-un bloc (olistolitic) de calcare compacte de varsta jurasica (jurasic superior). Acesta a fost inglobat in masa Flisului cretacic inferior, predominant in regiune, alcatuit dintr-o succesiune ritmica de marne, sisturi marno-calcaroase, gresii si conglomerate.
Relieful s-a adaptat formatiunilor amintite si prezinta particularitati diferite in functie de acestea si respectiv, de rezistenta diferita la eroziune. Acest fapt se reflecta chiar in panta longitudinala a paraului Ampoita, mai lina chiar in amonte de chei, unde curge pe formatiunile de flis, si mult mai accentuata, prezentand mici repezisuri in chei, unde s-a adancit in calcare. Cheile Ampoitei au o lungime de aproximativ 500 m (desi ingustimea vaii se continua in aval, dar cu peisaj mai putin spectaculos) si adancime de 250 - 300 m. Deasupra altitudinii absolute de 850 m, care marcheaza marginea de sus a versantilor cheii, relieful are un aspect ondulat: culmi si varfuri rotunjite, aplatizate si pante mult mai domoale. In contrast cu acestea, peretii cheii sunt foarte inclinati si prezinta un relief accidentat, sculptat in vai torentiale, muchii si tancuri stancoase, ca de exemplu, Coltul Caprei, in versantul drept, si Piatra Buhii, in cel stang. In versantul drept se intalnesc pesteri dintre care cea mai insemnata este Pestera Liliecilor, cu o lungime de 311 m, sub Varful Hanjului. Celelalte trei nu depasesc 60 m lungime.